Mila este un viciu, o pretenție către puteri pe care nu le avem. Cei care oferă milă comit victimei o infracțiune nepermisă. Și nu este datoria noastră aici pe pământ să fim miloși.
Mario Puzo – Omerta
„(…) fără un lider (führer, duce, comisar al poporului etc) o revoluţie nu învinge, ci se stinge treptat.”
Jacob Fraden
Asta este iluzia armoniei și a globalizării.
Din nefericire, în foarte puțini oameni regăsim Eroul adormit, apatia devenind regula societății actuale.
Nimic nu mai stârnește revolta, nici măcar strivirea drepturilor și libertăților aproape ancestrale. Eroii au murit demult, resuscitarea a fost tardivă. Astăzi, omenirea așteaptă salvarea din prea-înalte ceruri sau de la mult-prea-îndepărtații extratereștri.
Ați observat că odată cu renunțarea oficială la efectuarea stagiului militar obligatoriu bărbatul și-a rătăcit definitiv curajul? S-au răsucit polurile: femeia e mai curajoasă decât bărbatul, iar bărbatul…frecventează saloanele de frumusețe.
Mai degrabă vom întâlni azi femei – Erou decât bărbați – Eroi! Vi se pare normal? Mie…NU! Toate au rostul lor natural or aici ne-mpiedicăm de nefiresc.
Îmi dă binețe o lacrimă… Închid ochii. Știu. Conștientizez…Nimic nu mai este cum a fost și nici n-o să mai fie…
CETATEA APARȚINE OAMENILOR LIBERI!
Valorile fundamentale ale societății democratice sunt:
✔libertatea
✔ egalitatea/echitatea
✔ și solidaritatea.
Ele alcătuiesc o veritabilă busolă pentru formularea și concretizarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor într-un stat democrat.
Libertatea nu poate fi definită doar ca lipsa îngrădirilor exercitate de societate și de stat („libertățile negative”), ci conține și dreptul fiecărui om de a se dezvolta și trăi liber („libertățile pozitive”) și de a avea la dispoziție mijloacele necesare realizării acestui deziderat. Singura limitare a libertății decurge din faptul că ea se li cuvine tuturor oamenilor în mod egal. Vorbim așadar despre „libertăți egale„. Drepturile și libertățile bazate pe inechitate socială contravin valorilor democrației sociale.
Egalitatea/echitatea se referă la dreptul oamenilor de a-și putea exercita libertatea și de a beneficia de libertățile lor, în egală măsură.
Ca principiu, egalitatea se sprijină pe distribuirea egală a bunurilor și șanselor sociale.
Dacă totuși e necesară o distribuire inegală a bunurilor și șanselor, atunci ea trebuie justificată printr-un un temei negociat și acceptat de societate. Redistribuirea socială este menită să asigure realizarea egalității pe termen lung, atunci când resursele sunt distribuite în mod inegal.
Solidaritatea se referă la liantul social ce face posibilă acțiunea în vederea sprijinului reciproc în comunități.
Spre deosebire de stat, văzut ca societate constituită, solidaritatea se clădește pe relațiile personale și pe conștientizarea responsabilității pentru ceilalți. Solidaritatea se constituie într-o motivație spre acțiune, ce poate fi și trebuie promovată, dacă dorim ca societatea să funcționeze pe termen lung.
O societate civilă responsabilă trebuie să controleze și, unde e cazul, să corecteze acțiunile deviante ale statului. O societate civilă nevigilentă pune în pericol însăși statul democratic.
Aristotel, în „Politica”, concluzionează „(…) este important ca magistraturile politice să fie îndeplinite pe rând, atunci când puterea este întemeiată pe egalitatea și asemănarea cetățenilor.
(…) Rezultă din acestea că unele constituții care au în vedere în acest fel avantajul public se întâmplă să fie drepte, potrivit dreptății luate în sens absolut, pe când acelea care au «în vedere doar interesul conducătorilor sunt corupte și deviante de la constituțiile drepte», căci ele sunt despotice, pe când cetatea este comunitatea oamenilor liberi.“
