Uniunea Europeana
Anarhia pe care o vedem în întreaga lume începând cu 2016 (momentul declanșator a fost victoria surprinzătoare a lui Trump) este efectul răzbunării clasei de experți paternaliști semi-intelectuali, cu studii la Oxford-Cambridge sau la alte universități de prestigiu, beneficiari ai unei educații bazate pe etichetă dar fără fond și care ne ordonă insistent …nouă, celorlalți
1) ce trebuie să facem
2) ce trebuie să mănâncăm
3) cum trebuie să vorbim
4) cum trebuie să gândim
5) pe cine să votăm.
Situația e similara poveștii chiorului șef peste orbi: acești emanați ai „inteligenței” descriși prin propriul lor sine, nu pot găsi o nucă de cocos în Insula de Cocos, ceea ce înseamnă că nu sunt suficient de inteligenți pentru a defini însăși conceptul de inteligență umană, prin urmare, cad în circularități având doar abilitatea de a trece examenele scrise de oameni la fel ca ei, semi-docți.
Se poate vedea oriunde și în orice context că acești academico-birocrați care se simt îndreptățiți să ne conducă viețile nu sunt deloc riguroși nici în statisticile medicale, nici în elaborarea de politici publice, nici în alte domenii. Prea-plini de sine, consideră că diplomele și CV-urile pe care ni le flutură prin fața ochilor, cu sfidătoare superioritate, le demonstrează implicit și inteligența aplicată.
Nassim Nicholas Taleb, eseist și savant libanezo-american, i-a denumit rece „Intelectualii Idioți” (II), considerându-i a fi produse ale societății moderne, procesul îndobitocirii accelerându-se de la mijlocul secolului al XX-lea, astăzi atingând supremul idioțeniei. Taleb constată că această categorie de oameni deloc largă ne-a invadat pur și simplu viețile, fiind omniprezenă și ubicuă.
Intelectualii Idioți au joburi în multinaționale sau firme de renume, salarizați peste medie, participă la tot felul de cursuri de dezvoltare personală și au deschidere doar pentru cei asemeni lor, adică socializează cu indivizi aflați la un nivel similar de idioțenie.
“Feriți-vă de semi-eruditul care crede că este erudit”, ne avertizează Taleb pentru că el nu reușește să detecteze în mod natural sofismul. Intelectualul idiot îi patologizează pe ceilalți pentru că fac lucruri pe care mintea sa nu le înțelege fără să realizeze că și propria sa înțelegere poate fi limitată. El crede că oamenii ar trebui să acționeze în conformitate cu interesele lor cele mai bune însă acele interese le cunoaște exact doar EL. Nefiind empatic, nu-i întreabă niciodată pe ceilalți ce nevoi au pentru că doar EL știe perfect ce nevoi are fiecare. Când plebeienii fac ceva care are sens pentru ei dar nu și pentru el, intelectualul idiot îi etichetează imediat ca fiind „needucați„, „țărani”, “nebuni”, “proști”.
Din punctul său de vedere, conceptul de participare la procesul politic are două căi distincte:
- „democrația” – atunci când se potrivește cu doleanțele sale;
- „populismul” – atunci când plebea îndrăznește să voteze într-un mod contrar preferințelor sale.
Mai mult, din punct de vedere social, Intelectualul idiot se înscrie pe toate platformele de socializare, nu pentru că ar fi o ființă socială ori empatică, ci pentru a fi cât mai mult vizibil public. Nu înjură niciodată pe Twitter ca să nu i se blocheze contul, în schimb acolo unde supravegherea e lejeră sau converge intereselor sale, își expune în toată „splendoarea” vocabularul îndesat de vulg .
Printre alte aberații lipsite de fundament practic și crez, vorbește sistematic despre „egalitatea raselor” și despre „egalitatea economică” dar niciodată nu ar ieși la băut cu un șofer de taxi sau cu un individ inferior pregătirii sale curriculare.
Intelectualul Idiot participă personal, cel puțin o dată, la discuțiile TEDx sau vizionează pe Youtube mai mult de două discuții TEDx. Intelectualul idiot votează cu X pentru că ar fi candidatul electibil din punctul său de vedere ori i s-a impus de către superiori, neargumentat, însă cei care votează cu alții îi etichetează bolnavi psihici sau pur și simplu proști. Intelectualul idiot este incapabil de logică și raționamente simple, ascultă orbește ordinele venite pe cale ierarhic superioară fără a le analiza statistic și fără a observa efectul acestora în timp (imediat sau viitor), din această cauză este total incompetent a presta activități în domenii complexe.
Intelectualul idiot comparativ cu intelectualul clasic, pare a fi trecut printr-o operație de lobotomie. Dacă nu faci parte din același grup, este imposibil să-l convingi asupra unei viziuni contrare ori diferite de a sa, indiferent cât de argumentată ar fi deoarece nu are capacitatea de a-și imagina două variante/răspunsuri posibile la aceeași problemă. Fiind construit parcă dintr-o singură genă egoistă, e mereu convins că poziția sa este cea corectă și devine refractar la tot ceea ce este contrar structurii sale psihologice firave.
Intelectualul idiot este, de regulă, membru al unui club care-i oferă oareșce privilegii; dacă activează în domeniul științelor sociale utilizează statistici fără să știe cum sunt derivate; din snobism deșănțat merge la concerte mai mult sau mai puțin celebre și la festivaluri literare despre care nu știe nimic, bea de rupe că pare cool, urinează pe el, crede că grăsimea e dăunătoare doar pentru că a auzit mesajul la reclame dar nu știe de ce, superficialitatea fiind constanta-i caracteristică; ia medicație pentru că doctorul i-a spus să facă acest lucru dar nu știe dacă e neapărat necesar; nu reușește să înțeleagă procese simple de fizică și, când i se explică, le uită foarte repede; nu cunoaște foarte bine gramatica limbii materne și nici nu-l preocupă gramatica limbilor străine pe care eventual le învață în anumite contexte dar utilizează frecvent cuvinte devenite „brand” în gașca lui; are întotdeauna o rudă care a lucrat cu cineva care cunoaște persoane sus-puse din conducerea statului; nu a citit niciodată beletristică, filosofie sau lucări științifice importante cu excepția celor la care a fost obligat în școli; nu s-a îmbătat niciodată cu rușii pentru că trebuie urâți fără motiv și în general; nu știe că există o diferență uriașă între „pseudo-intelectual” și „intelectual; nu reușește să facă distincția între noțiunea de instituție (ca necesitate universal formală într-un stat de drept) și adevăratul ei scop al înființării ei (obiectul de activitate) confundând întotdeauna omul (șeful) cu instituția; a menționat “mecanica cuantică” cel puțin de două ori în ultimii cinci ani în conversații care nu aveau nicio legătură cu fizica etc.
Intelectualul Idiot cunoaște puterea cuvintelor și forța acțiunilor sale de aceea are grijă mereu de reputația sa și mai ales știe că nu are nicio povară, nicio responsabilitate, alții fiind Icarii de serviciu. Per a contrario, folosește tehnica insultelor cu intenția directă de a știrbi imaginea adversarului ori a simpatizanților acestuia. Poate fabula pe un subiect doar dacă i s-a inoculat o poveste dar nu are capacitatea de a o reține pe termen lung.
Intelectualul idiot nu acceptă deloc criticile altora iar atunci când se întâmplă, generalizează și exagerează momentul concluzionând fără vreun raționament că „toată lumea este proastă„. Deși grupul din care face parte reprezintă doar o mică minoritate, e convins că face parte din elita care conduce sau va conduce lumea. Intelectualului idiot nu-i place să fie contestat și-i tratează pe cei din exteriorul grupului ca pe niște oameni inferiori deși el, deseori, este mult inferior celui pe care îl disprețuiește.
Nassim Nicholas Taleb a scris despre Intelectualul Idiot după alegerile din SUA (2016) când învingător a ieșit candidatul surpriză – Donald Trump. Alegerea lui Trump a fost percepută atât de absurd de intelectualii idioți americani încât nici astăzi nu au reușit să-și explice cauzele care au condus la succesul răsunător al acestuia. Mai intrigant este că modalitatea prin care a devenit favoritul no.1 al cetățenilor, în ciuda campaniilor denigratoare din media și manipularea știrilor, rămâne un mister nedeslușit în nicio carte de specialitate. Datorită viziunii lor înguste și a inteligenței superficiale față de problemele născute în urma deciziilor politice, a celor privitoare la societate în general, intelectualii Idioți au hotărât să reacționeze neasumat prin respingerea violentă și contestarea sistematică a președintelui Trump, alegând lupta subversivă, de gherilă în care au reușit să coopteze tineri agresivi, naivi, dispuși să creeze anarhia la Washington DC, New York etc.
Practic, succesul neașteptat al lui Trump a revelat lumii întregi inexistența „calității”, „valorii” și „substanței” elitei intelectualității americane. Adevărații intelectuali au constatatcă faimoasele diplome ale elitelor americane, CV-urile interminabile, prestigiul universităților, titlurile academice, experiența răsunătoare în domenii sensibile erau simple forme fără fond, banale tinichele lucitoare prezentate celorlalți drept platină și diamante.
Brusc, elita americană formată din „doctori în științe politice”, oameni de știință celebri, psihologi, campaniști, „consultanți”, politologi, oratori, superpurtători de cuvânt, astrologi, prezicători, softiști creatori de programe și subprograme de manipulare a devenit instantaneu URIAȘA FARSĂ A INTELECTUALITĂȚII SUA!
Astfel, o lume întreagă a aflat surprinsă că în interiorul castei pretinsă a fi de 7 stele nu s-a regăsit nicio mică sămânță de inteligență pură, ci doar semințe de vitrină, „branduri” fără consistență, fără adâncime și fără fundație. Masa elitistă s-a prăbușit brusc din înaltul jilțurilor spoite cu tinichele ieftine demonstrând „inferiorilor” de altă dată crasa incapacitate de a anticipa evenimente de criză, cauze, erori și modificări de sisteme. Acela a fost momentul dramatic al decăderii abisale și de atunci nu a reușit să-și reia locul privilegiat în societate.
Tot atunci a fost și momentul declanșării mișcărilor anti-Trump, ca manifestare împotriva propriului eșec. „Elita” refuză să-și recunoască înfrângerea, nu știe să piardă, nu poate să se perfecționeze pentru a evita un alt eșec. Societatea americană a rezistat atunci la o puternică și agresivă campanie anti-Trump iar rezultatul votului ar fi fost ușor de anticipat dacă „supra-titrații” analizau prin derivație și atitudinea robustă a masei votanților – această surprinzătoare „Lebăda neagră robustă” cum a numit-o Taleb.
Intelectualii Idioți au preferat să gestioneze situația conform cărților studiate obligatoriu în celebrele școli, au construit strategii de campanie pe structuri rupte de logică invocând premize false care la rândul lor au generat un rezultat complet fals. După eșecul răsunător, „Elita” a emanat ură profundă atât față de Trump & Co. cât și împotriva susținătorilor lui și demonstreaza aproape zilnic că este hotărâtă să-și răzbune reputați știrbită la nivel mondial prin instaurarea anarhiei, chiar de-ar fi să distrugă SUA. Ciuma neagră s-a extins ulterior în diverse țări cu regimuri politice sensibile, în special în cele europene.
Similară prăbușirii intelectualității idioate americane a fost și cea a elitei engleze cu ocazia referendumului pentru BREXIT! Vom asista și la alte căderi de falși intelectuali.
Unde va duce ura nestăvilită a Intelectualilor Idioți?
Cine poate opri Anarhia?
Puterea hegemoniei culturale stă în invizibilitatea ei. Ea nu pare o cultură „politică”, ci este exact ceea ce aparent ne place sau ceea ce credem că este frumos sau ce se simţim că este confortabil. Împodobită cu funde colorate, sclipici, artificii, povești, discursuri și imagini, hegemonia culturală, deşi este o mişcare politică, nu arată ca una politică și, prin urmare, este mult mai greu observabilă şi foarte rezistentă.
Când o cultură devine hegemonică, „bunul simț” promovat de aceasta este impus cu forţa majorităţii populației.
Modurile de exprimare, gândire şi manifestare ale activiştilor sunt revoluţionare deoarece se opun violent puterii dominante, legitime. Acest tip de cultură, conform filosofului marxist Antonio Gramsci, ar avea rădăcinile în credinţele tradiţionale ale ţărănimii sau în cultura magazinelor de tip industrial iar filosoful Stuart Hall le descoperă şi în subculturile tineretului manifestate prin divertisment comercial, mişcarea Rastafari, Punk iar mai nou, completez eu, prin hipsterism.
Activitatea activistului, conform lui Hall, este de a identifica și de a exploata aceste buzunare culturale, de a construi o contra-cultură radicală în interiorul vechii societăți și de a lupta pentru o nouă hegemonie culturală, indiferent cu ce mijloace.
Hegemonia culturală crează o conştiinţă falsă, deosebit de evidentă pentru cei care privesc obiectiv din exterior fenomenul. Ea este capabilă să adune nenumăraţi adepţi care, odată intraţi în jocul puterii invizibile, vor deveni rapid mase de manevră necesare consolidării poziţiei statului paralel (din umbră).
Cele mai uşor de manipulat sunt ONG-urile şi sindicatele deoarece prin acestea, statul paralel (format dintr-o anumită parte a bogaţilor la care s-au alăturat – plătiţi generos, evident – indivizi importanţi din interiorul statului legitim) poate pretinde concesii de la statul legitim, unele absurde şi, dacă statul legitim nu va înfiinţa o contra-mişcare sau un plan de anihilare a acesteia, riscă să piardă guvernarea prin forţă şi violenţe provocate intenţionat .
O avertizare importantă venită din partea comunistului Gramsci: Lupta pentru hegemonia culturală, pentru a avea succes, trebuie să facă parte dintr-o strategie globală care încorporează și lupte pentru dobândirea puterii politice și economice, la nevoie, revoluţii. Vi se pare cunoscut?
Cele 9 legi ale Illuminati
1. Lucifer, Purtătorul luminii, a creat doar două tipuri de oameni: noi, Illuminati și vitele umane, care nu au niciun drept cu excepţia acelora de a fi înrobite, batjocorite și sacrificate.
2. Realizați Guvernul Unic, alias Sclavia Globală.
„Sacrificarea vitelor umane” se va face la o scară fără precedent și reprezintă o consecință a celei de-a doua porunci a Genocidului Global.
3. Transformați vitele umane în roboți și convingeți-le că „Negrul este alb”.
4. Adevărul (ascuns) se ține la vedere.
Spuneți deschis adevărul vitelor umane, dar asigurați-vă că nu înțeleg subiectul.
5. Înlăturați cât mai curând posibil toţi adevărații creștini și toţi evreii.
(Notă: prin sintagma „evreii” se înţelege atât rasa, cât și religia lor.)
6. Supuneți-vă doar vouă înșivă.
7. Convingeți vitele umane că nu există niciun Creator.
8. Creați decepții nesfârșite, serviți-le NIMICUL, iar realitatea simulată va fi oferită la sfârșitul spectacolului.
9. Rescrieți Istoria pentru a transforma în mod oficial înfrângerea voastră din trecut în victoria prezentului.
In hotararea din 31 mai 2011, pronuntata în cauza Khodorkovskiy impotriva Rusiei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat, printre altele, încalcarea art. 5 § 1 lit. b) din Conventie.
Cu privire la decizia de a aduce un martor prin constrangere in fata autoritatilor, Curtea accepta faptul ca atunci cand martorul nu se prezinta pentru a fi audiat, fara vreun motiv intemeiat, el poate fi adus prin constrangere. Totusi o astfel de decizie nu trebuie sa fie formala, ci trebuie sa aiba in vedere toate circumstantele relevante ale cauzei. Astfel, aceleasi motive (o calatorie de afaceri, boala, un eveniment de familie) pot constitui motive justificate de nereprezentare intr-un caz, sau nejustificate in alt caz.
Curtea constata ca reclamantul a fost informat despre faptul ca este citat si ca i s-au acordat 21 de ore pentru a se prezenta in fata organelor de urmarire penala din Moscova, insa acesta nu s-a prezentat la audieri. Strict formal, el nu si-a respectat obligatia de a se prezenta la audiere. Dar Curtea nu este convinsa ca acesta este un motiv suficient pentru ca reclamantul sa fie adus prin constrangere la Moscova in ziua imediat urmatoare. In primul rand, este dificil de inteles de ce organele de urmarire penala nu mai puteau astepta inca trei zile, data la care reclamantul anuntase ca se va intoarce la Moscova in conditiile in care ancheta se declansase in urma cu mai multe luni.
Comportamentul anterior al reclamantului nu sugera ca acesta ar urmari sa se sustraga de la audieri. Deopotriva in caz de urgenta organele de urmarire penala ar fi putut proceda la ascultarea reclamantului prin delegarea acestei activitati organelor de urmarire penala de la locul in care acesta se afla, sau ar fi putut trimite un reprezentant al acestora in acel loc pentru a proceda la ascultare.
In al doilea rand, modalitatea in care acesta a fost ridicat si adus prin constrangere a fost neobisnuita. Reclamantul a fost privat de libertate in vederea aducerii la audieri mai degraba ca un infractor periculos, decat ca un simplu martor: o intreaga operatiune politieneasca a fost pusa in miscare in scurt timp, inclusiv prin participarea unor ofiteri inarmati, reclamantul fiind ridicat din Novosibirsk imediat in dimineata zilei urmatoare.
In final, modalitatea de desfasurare a evenimentelor merita o atentie deosebita. Imediat dupa ce reclamantul a fost ascultat in calitate de martor, a fost pus sub acuzare si de indata procurorii au solicitat judecatorului printr-un referat de 9 pagini arestarea sa preventiva. Aceasta rapiditate in desfasurarea procedurilor sugereaza faptul ca in realitate organele de urmarire penala erau pregatite pentru o astfel de evolutie a lucrurilor si il vizau pe reclamant in calitate de acuzat, iar nu de martor.
Curtea reafirma ca o privare de libertate poate fi nelegala daca scopul declarat al acesteia difera de cel real. In cauza, daca reclamantul ar fi fost privat de libertate in calitate de suspect in Novosibirsck, ar fi fost condus in vederea arestarii preventive in fata instantei locale. In schimb, in calitate de martor acesta a fost adus prin constrangere la Moscova unde ulterior a fost formulata si propunerea de arestare.
Circumstantele arestarii reclamantului arata ca numai in mod formal acesta a fost adus ca martor, in conditiile in care intentia reala a organelor de urmarire penala a fost sa il acuze de comiterea unei infractiuni, si astfel, sa schimbe locul de desfasurare a unei eventuale proceduri de arestare pentru unul mai favorabil.
Prin urmare, Curtea a apreciat ca au fost incalcate dispozitiile art. 5 § 1 lit. b) din Conventie.
Sursa: Legal-Land
Marți, 6 octombrie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea pronunțată în cauza Turbylev împotriva Rusiei, cu unanimitate, a constatat:
- încălcarea art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenţie, atât în ceea ce privește relele tratamente aplicate reclamantului cât și ancheta ineficientă asupra acestui aspect
- încălcarea art. 6 § 1 și § 3 (c) (dreptul la un proces echitabil şi dreptul la asistenţă juridică).
În cauză, reclamantul s-a plâns de faptul că a fost maltrat în timp ce se afla în custodia poliției și că nu a beneficiat de un proces penal echitabil în condițiile în care mărturisirea făcută ca urmare a relelor tratamente și în lipsa unui avocat, a fost folosită ca probă în procesul penal.
Curtea a constatat că admiterea declarației ca probă a conferit procesului un caracter inechitabil.
În legislaţia rusă lipseşte cu desăvârşire prevederea referitoare la dreptul suspectului de a fi audiat în prezenţa unui avocat astfel că în speţă, declaraţia de recunoaştere a faptei scrisă de reclamant sub imperiul torturii a fost folosită de autorităţi pentru a eluda dreptul de care s-ar fi bucurat acesta dacă asistenţa juridică în prima fază de cercetare ar fi fost obligatorie. Situația inechitabilă a rezultat ca urmare a aplicării sistematice a prevederilor legale discutabile şi interpretate defectuos de instanțele naționale. Mai mult, în lipsa efectuării unei evaluări independente şi atente a ”calității” a declarației admise ca probă, instanțele naționale au legitimat folosirea de către poliție a mărturisirii reclamantului, obținută în urma tratamentelor inumane și degradante, după reținerea acestuia pentru suspiciunea că ar fi comis o infracțiune.
Astfel, dreptul reclamantului la apărare a fost compromis iremediabil. Mărturisirea făcută în timpul interogatoriului la poliţie, în absenţa unui avocat și ca urmare a relelor tratamente, nu trebuie admisă ca probă în instanţă.
Pe cale de consecinţă, nici asistența oferită ulterior de un avocat, nici contradictorialitatea procedurii, nici posibilitatea de a contesta admisibilitatea probei în discuție şi nici recursul nu au fost capabile să remedieze deficienţele şi inechitatea procesului penal în întregul său.
În hotărârea din 21 aprilie 2016 pronunțată în cauza Ivanova și Cherkezov împotriva Bulgariei (cererea nr. 46577/15) – cauza privește plângerea unui cuplu împotriva deciziei de demolare a casei în care locuiesc motivată de autorităţi de lipsa autorizaţiei de construcţie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât:
- cu majoritate (șase voturi la unu), că ar exista o încălcare a articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie și a domiciliului) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cazul în care decizia de demolare a casei va fi pusă în executare fără o revizuire adecvată a proporționalității în lumina circumstanțelor personale ale reclamanților și,
- în unanimitate, că nu ar fi nici o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr . 1 la Convenție (protecția proprietății) dacă decizia de demolare a casei va fi pusă în aplicare.
Situația de fapt
Reclamanții, Mavruda Ivanova și Ivan Cherkezov, sunt cetățeni bulgari care locuiesc în satul Sinmorets, pe coasta sudică a Mării Negre (Bulgaria). În 2005, reclamanții s-au mutat de la Burgas, (în condițiile în care, potrivit declarațiilor lor, nu și-au mai putut permite sa locuiască acolo), la Sinemorets. Dna Ivanova a devenit proprietarul a aproximativ 77% din suprafața unui teren de 625 de metri pătrați, după moartea tatălui său în 1986 și transferul în 1999 a cotei mamei sale.
În 2004 și 2005 reclamanții au reconstruit-o cabină dezafectată situată pe teren, transformând-o într-o casă solidă din cărămidă cu un singur etaj, fără să fi solicitat o autorizație de construcție. De atunci, ei au locuit în acea casă. În 2006, doi dintre co-proprietarii parcelei au notificat-o pe doamna Ivanova că nu sunt de acord cu reconstrucția. În 2009, toți ceilalți moștenitori ai părinților ei au obținut o declarație judiciară că aceștia erau proprietarii porțiunii rămase din parcelă și casei construite.
La sesizarea co-proprietarilor parcelei, ofițerii municipali au inspectat casa în 2011 și au constatat că a fost construită ilegal. Direcția Națională de control a construcțiilor a deschis ulterior procedura pentru demolarea casei, iar în septembrie 2013, șeful biroului regional al Direcției a constatat că această casă a fost construită fără autorizație de construire, cu încălcarea dispozițiilor aplicabile, și a hotărât demolarea acesteia.
Instanța administrativă de prim grad a respins cererea doamnei Ivanova pentru controlul jurisdicțional al acestei decizii. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea Supremă Administrativă într-o hotărâre definitivă din martie 2015. Întrucât dna Ivanova a refuzat să se conformeze deciziei de demolare, autoritatile au depus o cerere de ofertă de la companii private pentru a efectua demolarea.
După ce guvernul bulgar a fost notificat cu privire la cererea reclamanților în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, Direcția Națională de Control a Construcțiilor a cerut autorităților municipale să analizeze dacă ar putea oferi alternative de cazare pentru dna Ivanova. Ulterior, dna Ivanova a fost, de asemenea, contactată de un asistent social, care i-a explicat posibilitatea de a apela la serviciile sociale.
Aprecierea Curții
Deși numai dna Ivanova are drepturi legale asupra casei în cauză, ambii reclamanți au locuit în ea timp de mai mulți ani. Prin urmare, Curtea consideră că aceasta era „domiciliu” pentru ambii reclamanți și că decizia de demolare reprezintă o ingerință în dreptul lor la respectarea domiciliului. Ingerința este legală, deoarece are o bază clară în legislația internă relevantă, și anume Legea organizării teritoriale.
În plus, Curtea este convinsă că demolarea urmărește un scop legitim. Având în vedere în special faptul că problema construcțiilor ilegale este larg răspândită în Bulgaria, scopul de a asigura punerea în aplicare efectivă a cerinței ca clădirile să poată fi construite doar cu autorizație, poate fi considerat ca fiind „prevenirea dezordinii publice” și ca promovând „bunăstarea economică a țării”, în sensul articolului 8.
Cu toate acestea, în ceea ce privește necesitatea ingerinței, Curtea consideră că procedura internă nu respectă condițiile prevăzute de jurisprudența sa, potrivit cărora orice persoană care riscă o pierdere a locuinței sale – indiferent dacă aparține sau nu unui grup vulnerabil – trebuie, în principiu, să poată obține determinarea de către un tribunal independent a proporționalității măsurii care duce la pierderea casei. Procedurile în care dna Ivanova solicitase revizuirea judiciară a deciziei de demolare, s-au concentrat în întregime dacă casa a fost construită fără autorizație și dacă aceasta era scutită de demolare sub o normă tranzitorie a dreptului intern. În recursul său, dna Ivanova a argumentat că respectiva casă era singura ei locuință și că ar fi grav afectată de demolarea ei. Cu toate acestea, Curtea Supremă Administrativă nu a abordat aceste puncte, întrucât în conformitate cu legislația bulgară nu erau relevante pentru legalitatea deciziei de demolare. În conformitate cu dispozițiile relevante, astfel cum au fost interpretate de instanțele administrative, nu li putea cere autorităților să se abțină de la demolarea unei case pe baza faptului că acest lucru ar cauza un prejudiciu disproporționat celor afectați de această măsură.
În conformitate cu dispozițiile relevante ale dreptului procedural administrativ, reclamanții ar fi putut obține mai degrabă doar o amânare temporară a măsurii, decât o examinare cuprinzătoare a proporționalității sale. Jurisprudența națională a arătat că instanțele administrative bulgare, de regulă, refuză să examineze argumentele referitoare la situația individuală a persoanelor vizate de demolarea unei case. Mai mult, nu este clar dacă o persoană în poziția domnului Cherkezov, care nu avea nici un drept de proprietate asupra casei în cauză, ar fi putut invoca acest lucru. Reclamantii nu puteau, de altfel, obține o examinare corespunzătoare a proporționalității demolării în temeiul niciunei alte dispoziții din dreptul intern.
Curtea subliniază că echilibrul dintre drepturile celor care stau sa-si piardă locuința, ca urmare a unei decizii de demolare și interesul public pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a reglementărilor privind construcțiile nu ar putea, ca regulă să fie anulată de o reglementare absolută care să nu permită excepții; acest lucru ar putea fi, în mod normal, examinat în fiecare caz în parte. În cele din urmă, implicarea serviciilor sociale, care a avut loc numai după notificarea Guvernului a cererii în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, nu poate compensa lipsa unei evaluări adecvate a proporționalității. În orice caz, în observațiile prezentate Curții, Guvernul a subliniat faptul că autoritățile nu au obligația de a furniza reclamanților alternative de cazare.
În concluzie, reclamanții nu au avut la dispoziție o procedură pentru a obține revizuirea cuprinzătoare a proporționalității demolării casei. În consecință, s-ar încălca articolul 8 în cazul în care decizia de demolare a casei va fi pusă în executare fără o astfel de revizuire.
În același timp, Curtea nu a constatat că punerea în aplicare a deciziei de demolare ar încălca drepturile doamnei Ivanova în temeiul articolului 1 din Protocolul nr 1. Deși demolarea casei ar însemna o ingerință în bunurile sale, decizia are o bază legală clară în temeiul dreptului intern și este” în conformitate cu interesul general”, în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1, urmărind să asigure respectarea regulilor de construcție. Mai mult decât atât, faptul că respectiva casă a fost cu bună știință construită fără autorizație este un considerent important. Decizia de demolare ar servi, de asemenea, descurajării potențialelor acte de încălcare a legii ce ar putea fi săvârșite de alte persoane, aspect care trebuie să fie luat în considerare, având în vedere problema la scară largă a construcțiilor ilegale în Bulgaria.
Având în vedere faptul că statul se bucură de o largă „marja de apreciere” în alegerea mijloacelor de constrângere, interesul de proprietate al reclamantei nu poate să prevaleze aupra acestor considerații.