Ce este tulburarea obsesiv-compulsivă? (TOC)

🚩Ce este tulburarea obsesiv-compulsivă?

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este o boală psihică care provoacă gânduri repetitive, senzații nedorite (obsesii) sau îndemnul de a face ceva în mod repetat (compulsii). Unii oameni pot avea atât obsesii, cât și compulsii.

TOC se referă la gânduri obsesive. Un gând obsesiv ar putea fi acela că anumite numere sau culori sunt „bune” sau „rele”. Un obicei compulsiv poate fi să te speli pe mâini de șapte ori după ce ai atins ceva care ar putea fi murdar. Deși persoana poate nu dorește să gândească ori să facă aceste lucruri, se simte neputincioasă în a se opri.

P(l)andemia covidului a marcat mai multe persoane cu TOC datorită faptului că una dintre recomandările autorităților a fost aceea de a ne spăla frecvent pe mâini. Stresul continuu înrăutățește boala.

🚩Simptome TOC

TOC se manifestă în mai multe forme, dar cele mai multe cazuri se încadrează în cel puțin una dintre cele patru categorii generale:

⭕Verificarea repetitivă a încuietorilor, sistemelor de alarmă, cuptoarelor sau întrerupătoarelor de lumină;
⭕ Persoana crede că e bolnavă (face des analize medicale), crede că e gravidă (face dese teste de sarcină) sau schizofrenică;
⭕Se teme de contaminare, de atingerea lucrurilor care ar putea fi murdare sau manifestă o compulsie pentru curățenie. Contaminarea mintală presupune sentimentul că ai fost tratat ca murdărie.
⭕Obsedată de simetrie și ordonare, nevoia de a alinia lucrurile într-un anumit fel.
⭕Are gânduri intruzive, obsesie pentru o anume linie de gândire. Unele dintre aceste gânduri ar putea fi violente sau tulburătoare.

🚩Obsesiile și obligațiile

Mulți oameni care au TOC știu că gândurile și obiceiurile lor sunt fără sens. Nu fac le pentru că le place, ci pentru că nu pot renunța să le mai facă. Dacă se opresc, se simt atât de rău încât încep din nou să facă acel lucru.

🚩Gândurile obsesive pot include:

⭕Își fac griji pentru ei sau pentru alți oameni care ar putea fi răniți;
⭕Conștientizează constant clipirea, ritmul respirației sau a altor senzații ale corpului;
⭕Suspectează infidelitatea partenerului, fără niciun motiv credibil, își pierde nefondat încrederea în partener.

🚩Obiceiurile obligatorii pot include:

⭕Efectuează sarcini într-o anumită ordine de fiecare dată sau cred că un anumit număr trebuie să iasă „bun” de x ori;
⭕Trebuie să numere lucruri, cum ar fi pașii sau sticlele;
⭕Se tem să atingă butoanele de la aragaz, să folosească toalete publice sau să strângă mâinile oamenilor.

Detașarea de tv & media, relaxarea și meditația sunt cele mai bune „medicamente”.

Frica ne întunecă minţile şi vieţile şi ne obligă să acţionăm nevrotic, imoral

Frica este o mișcare. Nu este ceva static. Frica este un ansamblu compus din mai mulţi factori care, împreună cu alte elemente, produce frică. Dorinţa de securitate fizică (ataşamentul de câştiguri financiare) şi psihică (ataşamentul de soţ/soţie, familie), comparaţiile cu ceilalţi, timpul (gândul la moarte şi/sau la clipa imprevizibilă a morţii, dorinţa de a fi mai bun, mai bogat, mai potent în viitor) sunt mişcări ale fricii.

Câţi reuşesc să trăiască fără a se compara cu ceilalţi? Câţi sunt cei neinteresaţi de securitatea financiară impusă de însăşi lumea în care trăim, clădită în integralitatea ei pe finanţe? Câţi observă prosperitatea altora fără a se compara pe sine cu ceea ce vede şi fără a fi ros de invidie?

O altă cauză a fricii este autoritatea: socială, juridică, a statului, a cărţilor, a religiei, a şefilor etc. Oare dacă n-ar exista atâtea autorităţi generatoare de frică tu te-ai fi comportat la fel ca acum sau ţi-ai fi permis să faci mai mult ştiind că nu vei fi tras niciodată la răspundere? Vezi, de aceea este importantă inteligenţa. Pentru că omul inteligent îşi impune propriile limite, face distincţie între ceea ce este moral şi imoral, permis şi nepermis, corect şi incorect…

Frica este un lucru îngrozitor. Ne întunecă minţile şi vieţile şi ne forţează să acţionăm nevrotic, imoral. Cei mai mulți oameni trec prin frică spre agonie. Imaginaţi-vă ce poate face omul aflat într-o asemenea stare? Va comite fapte odioase, criminale, dureroase pentru ceilalţi. Aşa înţelege el să-şi „domolească” frica dar practic îi dă putere. Nemărginită.

Unii se întreabă dacă omul poate fi vreodată eliberat de frică? Dar oare câţi dintre noi conştientizează frica? Câţi o recunosc? Uneori ea este atât de parşivă încât stă ghemuită în adâncul subconştientului nostru şi de-acolo acţionează în tăcere.

Unde există frică, nu există dragoste.  Cei care spun: „Nu îmi este frică, nu am nici o teamă„, se auto-amăgesc. Este o simplă declaraţie superficială. Frica trebuie înţeleasă, desluşită amănunţit, acceptată şi nu respinsă. Atunci când vom renunţa la a mai trăi în trecut, când vom conştientiza că tot ce trăim şi ce contează este doar PREZENTUL, abia atunci devenim fiinţe umane extraordinare şi ne vom elibera de  Frică.

Societatea reflectă calitatea indivizilor care o formează

„A fi bine adaptat la o societate bolnavă nu e un semn de sănătate”.

Jiddu Krishnamurti

Afirmaţia din poster îmi aparţine. Dacă şi alţii au ajuns la o concluzie similară înseamnă că filosofăm pe aceeaşi logică. Da, societatea reflectă fidel calitatea indivizilor care o formează. Societatea este produsul caracteristicilor dominante din masa indivizilor – personajul colectiv. Că vă place sau nu, acesta este adevărul. Priviţi la clasa politică românească şi veţi observa că este proiecţia fidelă a oamenilor întâlniţi pe stradă, a unor colegi de muncă, de facultate, a unor amici, vecini… Mass-media este produsul aceleiaşi reflexii. Cei puţini – aflaţi la polul opus ai masei majoritare – nu se pot plia nici pe sistemul social actual, nici pe politică, nici pe educaţie, nici pe artă, nici… nici…. Ei sunt pur şi simplu altfel, sunt păsările rare ale pământului care încă nu şi-au pierdut morala, bunul simţ, spiritul analitic obiectiv, mândria şi respectul de sine. Aceşti indivizi ar putea fi numiţi „fiinţele muzeului societal”. Ei s-au născut ori prea devreme, ori prea târziu dar în niciun caz nu trăiesc ceea ce ar fi vrut să trăiască dacă… şi pentru că nu-şi găsesc locul niciunde, aleg retragerea din urban, din societate. În locul lor ascuns îşi construiesc microsocietatea personală şi tot ce vine din afara ei îi lasă statici. Nu-i interesează haosul pentru că în lumea lor este armonie, nu-i revoltă nedreptăţile pentru că în lumea lor sunt inexistente, nu pot fi convinşi să participe la diverse campanii, demonstraţii, petiţii pentru că au înţeles demult inutilitatea tuturor acestor mişcări desprinse tot din masa bolnavă. Aceşti indivizi au înţeles deja că societatea este the big mimetic creation of own citizens şi mai ales observă detaşat că masa are aceeaşi culoare, acelaşi miros, aceleaşi metehne, aceleaşi frustrări ca şi cei pe care tot ea îi detestă, îi condamnă, îi hulesc!

Retraşi în liniştea lor eternă, neafectaţi de cancerul masei, înţeleg că schimbarea se va produce doar atunci când fiecare individ se va schimba conştient pe sine însuşi ori, pentru a atinge asemenea gând important şi încărcat de voinţă sinceră, e nevoie de un timp de reflecţie, întrebări scormonitoare, poate chiar răutăcioase, de un alt timp pentru căutarea răspunsurilor, indiferent de dimensiunea şi încărcăturtra lor emoţională, un altul pentru acceptarea adevărurilor dureroase şi a realităţii necosmetizate,  un altul pentru cercetarea cauzelor şi efectelor… Aşa că, schimbarea societăţii necesită prea mult timp, prea multe acţiuni complexe şi e condiţionată de prea mulţi factori ce nu pot fi controlaţi, impuşi ori manipulaţi. Astfel, ei transcend resemnarea şi caută bucuria vieţii în microsocietatea lor.  Nu mai au timp să aştepte schimbările în ceilalţi. Tac, se regăsesc în şi pe sine, smulg stringurile cu exteriorul.

Până la urmă, trăim o singură viaţă, nu-i păcat să ne bălăcim în mizeriile străine când avem posibilitatea alegerii frumuseţii ei din microsocietatea noastră?

Sclavia moderna

Conditia omului modern – SCLAV IN CAPITALISM!!!

Fie ca bucuria Pastelui sa-ti umple inima si sa-ti lumineze spiritul!

Hristos a înviat, creştine!
Să ai un paşte fericit,
cu zile calde şi senine
şi tot mereu să fii iubit!

Oglinda să întruchipeze
lumina dulcelui destin,
ca un parfum să se aşeze
şi să inspire totul fin!

Norocul să-ţi surâdă-n cale
pe un’ te duci şi-n tot ce faci
şi să culegi multe petale
pe câmp împodobit cu maci!

Cu florile înţelepciunii
să te alinţi îmbătător,
înlăturând norii furtunii
să fii mereu strălucitor!

Hristos a înviat, creştine!
Să ai un paşte fericit!
Şi Dumnezeu fie cu tine,
suflet curat şi liniştit!

Paste Fericit si multa lumina sa aveti in sufletele voastre !

Poezia se numeste „Paste fericit!” autor Danut Gradinaru

La multi ani! tuturor florilor de Florii

Dedicatie speciala pentru toate doamnele, domnisoarele si domnii care poarta nume de flori.

Sa fiti iubiti!

„Provocarea” de Jim Rohn

Lasa-i pe altii sa duca o viata neinsemnata,
dar nu tu.
Lasa-i pe alţii sa se certe pentru lucruri mici,
dar nu tu.
Lasa-i pe altii sa strige de durere pentru rani mici,
dar nu tu.
Lasa-i pe altii sa-si puna viitorul
în mainile altora,
dar nu tu.

Rostul (… de a fi roman) – articol de Bradut Florescu

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.

Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează „Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările „prietene”.

La noi chestia asta se numeşte „agricultură de subzistenţă” şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se vâd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un „Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

Să trăieşti.

Imnul Sperantei

Cele mai importante lucruri in lume au fost realizate de oameni care au continuat sa incerce chiar si cand se parea ca nu mai este nicio speranta. (Dale Carnegie)

Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau. (G. J. G. Marquez)

Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o persoana esti intreaga lume. (G. J. G. Marquez)

Nu lasa visele sa piara, pentru ca daca visele mor viata nu este decat o pasare cu aripi rupte care nu mai poate sa zboare. (Langston Hughes)

Atata timp cat nu incetezi sa urci, treptele nu se vor termina; sub pasii tai care urca, ele se vor inmulti la nesfarsit. (Franz Kafka)

Emigrand in libertate…

Ce inseamna a elibera? Daca eliberez in pustiu un om care nu castiga nimic prin aceasta eliberare, ce inseamna libertatea lui? (Antoine de Saint Exupery)

Libertatea trebuie sa aiba ca limite interesul colectiv si ca forma ceea ce numim educatia manierelor si a actelor. (Maria Montessori)

Mai intai fi liber, apoi cere libertatea! (Fernando Perssoa)

O, libertate, tu esti strigat al lumii dar nu esti inca credinta a sa! (Alecu Russo)

Imi simt mai ales limitele. Si e firesc sa simt asa deoarece nu raman niciodata sau aproape niciodata in mijlocul coliviei; fiinta mea navaleste spre gratii. (Andre Gide)

Omul s-a nascut liber si pretutindeni e in lanturi. (Jean Jacques Rousseau)

Libertate, libertate ! Cate crime nu se savarsesc in numele tau. (A Lamartine )

Nu poate fi o nenorocire mai mare pentru oamenii liberi decat pierderea libertatii cuvantului. (Demostene)

Libertatea – Fructul cel mare al autarhiei. (Epicur)

Popoarele fara libertate raman la instincte. (Mihail Sadoveanu)

dar… libertatea ramane o i l u z i e….

Nascuti pe 19 februarie
1473	Nicolaus Copernicus, savant si astronom, autorul teoriei heliocentrismului conform careia Pamantul si celelalte planete se rotesc in jurul Soarelui si in jurul propriilor axe (m. 24 mai 1543)
1633	Miron Costin, cronicar si poet
1743	Luigi Boccherini, violoncelist si compozitor (m. 28 mai 1805)
1841	Felipe Pedrell, compozitor, muzicolog, folclorist, fondator al scolii nationale muzicale spaniole (m. 19 august 1922)
1876	Constantin Brancusi, sculptor, membru post-mortem al Academiei Romane (m. 16 martie 1957, Paris)
1901	Hans Grundig, pictor si grafician antifascist (m. 11 septembrie 1958)
1904	Mircea Vulcanescu, filosof (stil vechi) (m. 28 noiembrie 1952)
1929	Jacques Deray, regizor de film (m. 9 august 2003)
1936	Marin Sorescu, poet, dramaturg si eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Romane (m. 6 decembrie 1996)
1943	Timothy Hunt, fizician, laureat, alaturi de Paul Nurse si Lee Hartwell, al Premiului Nobel pentru Medicina pe anul 2001, pentru descoperirile facute in domeniul functionarii creierului si a sistemului nervos
1955	Margaux Hemingway, actrita , fiica celebrului scriitor Ernest Hemingway

Atingand cerul…