RĂUTATEA UMANĂ ar putea fi definită ca fiind capacitatea unei ființe umane de a face rău în mod conștient sau voit semenului său.
Răul se face prin calcul, premeditat, nu dintr-un capriciu sau un impuls, de aceea este atât de perfid. Când clasificăm actele răului, intenția joacă un rol crucial. Acesta este motivul pentru care crima de gradul întâi este pedepsită mai sever, deoarece implică planificare și o intenție clară de a ucide. Sunt oameni printre noi care nu-i suportă pe ceilalți fericiți, împliniți sau pur și simplu au o foame nesățioasă în a provoca frică, durere și suferință unui semen de-al său. Alteori, dorința de a comite fapte diabolice este stârnită de curiozitate, teribilism, plictiseală… Răul poate deveni adicție în anumite situații. Individul este nevindecabil și dacă nu va fi izolat devine pericol pentru comunitate, țară, planetă.
Dimensiunea răului este infinită; deseori omul-victimă, martorul sau cel care a intrat auditiv/lecturat în contact cu efectele răului nu-i poate cuprinde dimensiunea și nici nu poate pătrunde în esența răului. Unii dintre noi nu au în structura mentală conceptul răului, diabolicului și acesta poate fi unul din motivele pentru care cad victime agresorului.