Şah – Marin Sorescu
Eu mut o zi albă,
El mută o zi neagră.
Eu înaintez cu un vis,
El mi-l ia la război.
El îmi atacă plămânii,
Eu mă gândesc un an la spital,
Fac o combinaţie strălucită
Şi-i câştig o zi neagră.
El mută o nenorocire
Şi mă ameninţă cu cancerul
(Care merge deocamdată în formă de cruce),
Dar eu îi pun în faţă o carte
Şi-l silesc să se retragă.
Îi mai câştig câteva piese,
Dar uite, jumătate din viaţa mea
E scoasă pe margine.
-O să-ţi dau şah şi pierzi optimismul,
Îmi spune el.
-Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
În spatele meu soţia, copiii,
Soarele, luna şi ceilalţi chibiţi
Tremură pentru orice mişcare a mea.
Eu îmi aprind o ţigară
Şi continui partida.
Poema 20 by Pablo Neruda
Poemul 20 a fost scris de Pablo Neruda in 1924 si face parte din ciclul „Douazeci de poeme de iubire si un cantec deznajduit”. Recita in limba spaniola Carlos Alfaro. Este considerata una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste. Imaginile provin de la un film clasic cu Rudolph Valentino.
“in seara asta pot sa scriu cele mai triste versuri…” ce lupta intre starea de a iubi si a uita, intre a renunta si a pastra, intre acceptarea pierderii si invidia urmatoarului iubit…
Asta-seara pot sa scriu cele ma triste versuri.
Sa scriu, de pilda:”Noaptea e instelata,
iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri”.
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
In asemenea nopti am tinut-o in brate,
Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Sa stiu ca nu mai e mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?
Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.
Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine.
Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci.
Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o.
Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.
A altuia. A altuia va fi.
Ca inainte, a sarutarilor mele.
Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti.
N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.
Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea.
Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate,
Sufletul meu nu-i multumit ca a pirdut-o.
Chiar de-ar fi ultima durere pe care mi-o provoaca si acestea
ultimele versuri pe care le scriu.
IF… by Rudyard Kipling
If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don’t deal in lies,
Or, being hated, don’t give way to hating,
And yet don’t look too good, nor talk too wise;
If you can dream – and not make dreams your master;
If you can think – and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you’ve spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build ‘em up with wornout tools;
If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: „Hold on”;
If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings – nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds’ worth of distance run –
Yours is the Earth and everything that’s in it,
And – which is more – you’ll be a Man my son!
„Moartea Căprioarei” de Nicolae Labiş
aka „The Death of the Deer”
singers: Chiriac Brothers, translated by Paul Doru Mugur.
♥ ♥ ♥ ♥ ♥
Poem de Nichita Stanescu
Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?
Acest scurt poem mi se pare cea mai frumoasa poezie de dragoste scrisa vreodata. Intrezarind oarecum stilul hai-ku-iului japonez, cuprinde in el infinitatea, eternitatea si sensibilitatea iubirii percepute la modul absolut.
♥ ♥ ♥ ♥ ♥
Poezie vizuala, sunete si emotii!
ApreciazăApreciază
Sa ne reamintim de varsta de aur a adolescentei , cand cautam absolutul in cunoastere, in iubire…
Cu cat se-nsera peste arborii rari,
cu atat incepeau sa lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
cautatorii pietrei filozofale.
Totul trebuia sa se transforme in aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.
Clipele erau mari ca niste lacuri
de campie,
si noi nu mai conteneam traversandu-le.
Ora isi punea o coroana de nori, liliachie.
Ti-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gandule ? ( Nichita Stanescu,”Cu o usoara nostalgie”)
ApreciazăApreciază
Lory,ai posta poezii care iti incalzesc inima si sufletul,esti fenomenala ,o duminica placuta Tavi 🙂
p.s.am postat si eu pe blog de 1 martie si de primavara pe care voi ne-o aduceti in suflete de mii de ani,cu pretuire Tavi.
ApreciazăApreciază
@mira – Nichita Stanescu este un titan al poeziei romanesti, cum de altfel este si Marin Sorescu. Ambii nu sunt mediatizati suficient deoarece valorile reale nu mai conteaza.
@octav – multumesc pentru aprecieri. Ma bucur ca ti-au placut poeziile de pe aceasta pagina.
Va doresc la toti o primavara minunata.
ApreciazăApreciază
E primavara iar pe strazi si la ferestre… va doresc sa aveti cate-o bucurie la fiecare pas, cate-un zambet in fiecare clipa si primavara sa fie vesnica in sufletul dumneavoastra.
Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau in luna lui Marte.
Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene in creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.
O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.
Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem in lume odaia.
Tu ma strigai din urma :raspunde-mi, raspunde-mi,
Cine-s mai frumosi : oamenii ?…ploaia ?…
Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfarseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte. ( Nichita Stanescu, Ploaie in luna lui Marte )
ApreciazăApreciază
@mira – „Ploaie in luna lui Marte” este una dintre cele mai frumoase poezii ale lui Nichita. Va multumesc doamna Mira pentru blandetea gandului dvs., pentru bunatatea care reusiti sa o transmiteti dincolo de sticla monitorului. Am senzatia ca va cunosc de un veac! Imi sunteti aproape ca spirit. Va doresc din toata inima numai bucurii, sanatate si caldura atat in suflet cat si in lumea exterioara. Ramaneti omul demn pe care l-am cunoscut anul trecut chiar daca viata v-a calcat de atatea ori demnitatea in picioare. Priviti in sus si mergeti mai departe. E atat de important sa nu avem a ne reprosa noi insine ceva! Va imbratisez.
ApreciazăApreciază
De am gresit vreodata, astazi imi cer iertare.
Sunt om ca orisicine. Sa n-aveti suparare.
Daca-a iubi e-o vina, atunci sunt vinovat.
Vreau viata mai frumoasa. Nu cred ca-i un pacat.
Sunt mic, dar stiu prea bine ca pot sa fac ceva
Ca tot ce-ncepe astazi sa fie altcumva,
Vreau mai mult soare-n viata si zile mai senine
Sa n-aveti suparare, de vreau in lume bine.
Si cine poate spune ca n-a gresit vreodata?
Ca n-a spus TE IUBESC la nimeni, niciodata?
Ca lacrima fierbinte nu i-a brazdat obrazul?
Sa n-aveti suparare, azi vom schimba macazul!
Am cunoscut amarul, stiu ce-i singuratatea!
Am cunoscut iubirea, stiu ce e nedreptatea!
Dar voi care ca mine, in viata-ati patimit
Sa n-aveti suparare, e-o cinste c-ati iubit!
E-un lucru mare-n viata sa daruiesti iubire,
Sa poti da la oricine putina fericire.
Si de vor zice unii ca a iubi-i-pacat
Sa n-aveti suparare, pacatul e iertat!
Iar daca toate-acestea n-ati cunoscut nicicand,
Daca-a-iubi, in viata, n-a fost macar un gand,
Si de traiti cu gandul ca-n viata nu-i dreptate,
Sa n-aveti suparare, e vreme pentru toate!
ApreciazăApreciază
@ easy
cu toate ca nu sunt o adepta a poeziei cu rima, iata ce surpriza mi-ai facut! este extraordinar ce citesc aici si mai ales cat adevar in toate vorbele astea. daca esti tu autorul, atunci ma inclin! daca nu, bravo celui/celei ce a scriso si multumiri tie ca mi-ai adus-o pe pagina ca un dar de Craciun.
Sarbatori fericite!
ApreciazăApreciază
E iarna, iar pe strazi si la ferestre… va doresc sa aveti cate-o bucurie la fiecare pas, cate-un zambet in fiecare clipa si magia sarbatorilor sa fie vesnica in sufletul vostru..!!!Frumusetea iernii cu albul fulgilor de nea, presarati peste gandurile tale, sa-ti aduca noi provocari, noi vise si sa te surprinda cu tot ce are viata mai frumos!
Imi place poezia…si cochetez cu ea…sper ca aceste randuri sa te bucure…
Picăturile cad pe pământ când
Gălăgia ploii mi s-agită-n gând
Meditez la visul ce-mi zboară
Melancolic ca o coardă de vioară.
Sunt în căutarea sunetului potrivit
Imaginaţia-mi se-ndreaptă către infinit
Când încerc să dau un sens sufletului mâhnit
Ce-ncepe-a plânge,
Sunetul vieţii-mi clocoteşte-n sânge.
Cântă pe un ritm perpetuu şi alert,
Fericire, suferinţă şi iubire-n secret
Sunt note pe portativ împrăştiate…
Cheia sol ne prezintă note ciudate.
Căutăm echilibrul cu disperare
Dar cruzimea ne răpeşte fără îndurare
N-am ştiut să ne-aşezăm pe un loc ferit,
N-am observat destinul prăbuşit.
Stropii de astă seară se-mpletesc
Cu frământările gandului, ceresc
Meditând, aud afară cum urlă un tunet
Viaţa se topeşte pe valuri de sunet.
LA MULTI ANI…!!!!
ApreciazăApreciază
“Multumeste flacarii pentru lumina ei,dar nu uita piciorul lampii care asteapta
cu rabdare in umbra” (Rabindranath Tagore)
DECEMBRIE
Ninge…Ninge…
Totul e alb
Si oamenii
Si sufletele
Si inimile
Si cerul…
Plansul iernii acesteia
Ma purifica
Cu-atata frumusete.
As vrea sa plang
Asezandu-ma pe stele
Dar fantana lacrimilor albe
Mi-a secat demult
De-atata uscaciune…
Aud cum se striveste minutul
Ce tocmai trece pasiv pe langa mine
Ma chinuie infiorator
Tic-tac-ul existentei mele desarte
Ticaitul asta imi scrijeleste sufletul
Pana la sangerare.
As vrea sa urlu in linistea albului
Sa strig:
“Priviti-ma! Inca exist!”
Dar nimeni si nimic nu raspunde.
Sunt blocata in propria-mi singuratate
Doar respiratia mi se aude galopand
Intr-un sens giratoriu
Nu gasesc inceputul dar nici sfarsitul.
Pentru a uita durerea obsesiva
Asemeni fobistului
Care-si infringe frica
Gustand din ea.
Pe fundal inca aud
Tic-tacul sunetului de argint
Al timpului anost
Din jurul meu.
Afara ninge… ninge…
Nu stiu pana cand
Nu stiu cat
Dar inca ninge…
Totul e alb
Nesfarsit de alb…
Eu am ramas doar un ecou
Ce-si adoarme gandul
Intr-o stea singuratica…
Si iarasi ninge… ninge…
Inca ninge…
Pana cand?
Pana nu va mai fi alb!
Trecutul poate fi ingropat, uitat, ucis, prezentul este cel care trebuie trait cu toata fiinta.
ApreciazăApreciază
numi place
ApreciazăApreciază
@ andreea
nici mie numi place cum scrii 😉
ApreciazăApreciază
Multumim pentru cele adunate aici. Este un loc unde vom reveni, cu prieteni.
ApreciazăApreciază
@ muzicando
Oricand sunteti bineveniti 🙂
ApreciazăApreciază
asemenea gen de poezii intotdeauna le-as incadra la proza!
ApreciazăApreciază
Depinde si cine le incadreaza 🙂
ApreciazăApreciază
CANTA ROUA-NCET PE IARBA
IMBRACATA IN LUMINE
CE MAI PICA SANUL FRUNZEI
SI-NC-O FRUNZA E REGINA
SI COBOARA DIN BETEALA
DRAGOSTEI PE CARE O CAUT
NOAPTEA-SI LEAPADA CAMASA
DE PE TRUPUL EI DE FLAUT
C.V.J
n as fi scris aceste versuri,dar vreau sa multrumesc DOAMNEI sau DOMNISOAREI snake pentru ajutorul dat,CINE MAI CITESTE POEZIE in timpurile astea? –nu stiu de ce au disparut precizarile pe care vi le am trimis in pagina cealalalta–-Cu respect WYLLY
ApreciazăApreciază
@ Wylly
Multumesc pentru poezia postata. Plina de imaginatie si metafore.
Eu inca citesc poezie. De buna calitate.
Precizarile dvs. n-au disparut ci au aparut mai tarziu pentru ca intru pe blog din cand in cand si nu in fiecare ora 🙂
ApreciazăApreciază
Va-mbratisez
ApreciazăApreciază
MA-NCHID
IN MINE
CA-NTR-UN
COPAC
RAMAN
DE TINE
PLIN
SI TAC
ApreciazăApreciază
MULTUMESC CA EXISTATI DOMNISOARA LOREDANA,SA VA DEA DUMNEZEU PACE IN SUFLET
ApreciazăApreciază
@ Wylly
Aceleasi ganduri bune se indreapta catre dvs.
Frumoasa poezie. Aveti talent.
ApreciazăApreciază
Buna ziua, Doamna.Nu mai scriu versuri de multi ani,dar cand se iveste cate o persoana cu sufletul dumneavoastra,trec peste o promisiune pe care am facut-o candva,Cu respect Wylly
ApreciazăApreciază
@ Wylly
Oare ce poate fi mai frumos decat a ajunge sursa de inspiratie pentru altcineva sau de a-i ridica aripile ude exact atunci cand are nevoie?
ApreciazăApreciază