7 comentarii la “Incluziunea excluziunii

  1. Legat de fragmentul 4, de la revoluție încoace ( noi am pierdut în 22 decembrie 89 când ne-am trezit cu Iliescu la putere)
    De atunci, greii din pcr și secu, care erau alături de iliescu la revoluție, plus urmașii lor de acum, au jupuit această țară, alături de alți corupți din vest ( care nu cred eu că n-au făcut la fel cu țările lor) cu care au jecmănit
    Cât despre școală, puține lucruri pe care ți le spune școala, cu puține rămâi
    Istoria am învățat o ca o poveste din familie și din filmele istorice văzute de zeci de ori
    Scrisoarea a 3 a de Eminescu am învățat o tot singur ( și ca idee, am 20 de ani și o știu și acum)

    Apreciat de 2 persoane

Opinia ta