E periculos să dai unui ticălos puterea

Lumea e condusă de o mână de ticăloşi, psihopaţi, mediocri şi frustraţi. Toţi sunt convinşi că posedă inteligenţe sclipitoare şi că ar putea ocupa orice post în ierarhia politică a lumii dar pentru că, gândesc ei, se mulţumesc cu unul inferior idealului, se răzbună în nenumărate moduri pe cei cu adevărat inteligenţi, mai ales dacă aceştia devin pericole concrete şi ţintesc aceeaşi poziţie ierarhică. Frustraţi fiind, comportamentul faţă de ceilalţi – subalterni sau cetăţeni oarecare – se manifestă îndeosebi prin umilinţe, sfidări, abuzuri, atitudini vizibile de superioritate şi uneori pot ajunge chiar la violenţe verbale sau fizice. Aceşti nemernici înconjuraţi de o aură falsă, artificială, distrug şi pârjolesc locul în care-şi desfăşoară activitatea. În jurul lor roiesc armate de pisici meschine, dispuse oricând să le confirme „genialitatea” închipuită, şi care, odată cu schimbarea „ciobanului şef” sunt la fel de dispuse să-şi toarne foştii stăpâni simultan cu linguşelile aferente noului boss.

Aştept startul la Jocurile Foamei. Lipsa de mobilizare şi unitate a cetăţenilor (valabilă pe plan mondial) a permis naşterea monştrilor cu chipuri umane, îmbrăcaţi în costume Armani, a căror buzunare fine ascund planurile de distrugere a omenirii.

Deşi mulţi au cam înţeles esenţa strategiei Illuminati, se limitează la discuţii, acţiunile concrete rămânând la stadiul de proiect. Omul, ros de grijile supravieţuirii, copleşit de volumul uriaş de informaţie (mai ales de tip junk), a devenit excesiv de suspicios, incapabil să mai discearnă binele de rău, adevărul de minciună, acţiunea reală de cea manipulată. Nu mai crede nici ceea ce vede cu proprii ochi! Zdrobit sufleteşte de multitudinea problemelor personale, preocupat continuu de găsirea unor soluţii, nădăjduieşte că mâine sau poimâine undeva, oriunde, se va ridica OMUL NOU şi va lupta împotriva tuturor.

Caracteristica generală a omenirii:  poziţia Zen. Aşteptăm de zeci de ani să apară Cineva Impersonal, să facă ordine, să ne salveze de la extincţie dar… noi nu mişcăm un deget.  Între timp, monştri au făcut pui mulţi şi ne-au copleşit pînă la asfixie.

Atitudinea de neimplicare a martorilor oculari în situaţii excepţionale, de criză, conform psihologiei sociale, este specifică „Efectului bystander” cunoscută la noi sub denumirea de „Efectul spectatorului„.  Termenul a fost folosit prima oară după uciderea lui Kitty Genovese în 1965. Criminalul a chinuit tânăra timp de o oră şi, cu toate că 38 de persoane i-au auzit ţipetele, niciuna nu a sunat la poliţie şi nu a intervenit s-o salveze! Fiecare aştepta ca altcineva să facă primul pas.

Efectul spectatorului este recunoscut atunci când un grup mai mare de indivizi, martori oculari ai unui incident, nu îndrăznesc să ofere ajutorul necesar depăşirii sau prevenirii situaţiei de criză, mizând pe faptul că alticineva va lua atitudine. Probabilitatea ca martorii oculari să intervină într-o situaţie critică scade spre zero dacă numărul persoanelor prezente este mai mare de 3.

N O I când ne vom ridica din genunchi?

Dacă acceptăm abuzurile, de ce ne miră efectele?