11 comentarii la “Crăciunul este astăzi o şaradă; peste tot este doar război şi ură, a declarat Papa Francisc

  1. Mi-e ca de Craciun vor fi niste atentate cu foarte multi morti.Dar vad ca au ce au cu noi mai marii UE.In fond teroristii astia au venit din Belgia,nu de la noi.De ce sa ne ceara noua pasapoarte ca sa circulam prin Schengen?

    Apreciază

  2. Pentru ca suntem cei mai fraieri, balbeck si pentru ca politicienii nostri n-au invatat mersul vertical ci doar cum sa vanda tara si oamenii contra spagi! Oameni de nimic care au dispus de averea nationala si de pamanturile pe care stramosii nostri le-au mentinut cu sange si mari sacrificii.

    Apreciază

  3. Religia a fost şi a rămas un mare pericol pentru mintea umană dar şi cel mai mare duşman al ştiinţei!

    Omul din spatele straielor papale îmi este simpatic pentru că are mintea deschisă iar ceea ce a declarat în predică este purul adevăr. Nu trebuie să fii religios ca să înţelegi haosul extins în întreaga lume şi nici n-ai cum observa fastul fără substanţă al Crăciunului care a rămas doar o importantă perioadă comercială. Din păcate, Crăciunul nu schimbă niciun om la suflet deşi se vorbeşte peste tot de iubire, empatie, dăruire şi toleranţă.

    Apreciază

  4. Depinde despre ce religie este vorba, după părerea mea.

    Doar pentru ca pentru unii Craciunul nu înseamnă nimic, nu înseamnă ca pentru nimeni nu înseamnă ceva.

    Apreciază

Opinia ta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s