6 comentarii la “Anul acesta, şpaga pentru intrare în Magistratură a sărit la 100.000 euro!!!

  1. 2010: Fostul purtător de cuvânt al Tribunalului Olt a fost încătuşat de procurorii DNA Craiova, după ce a fost prins în flagrant primind şpagă 10.000 euro ca să „aranjeze“ admiterea în magistratură a unui absolvent de Drept.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova au reuşit să prindă în flagrant un tânăr din judeţul Olt care, dându-se drept procuror, promitea că „rezolvă“ contra cost admiterea în magistratură. Autorul faptei, ajuns acum în spatele gratiilor, este Ovidiu-Florin Dumitru, de 33 de ani, din Corabia, fost purtător de cuvânt al Tribunalului Olt până în anul 2007.

  2. Observatorulph.ro publică sesizarea unui participant la examenul pentru a deveni notar stagiar în Camera Notarilor Ploieşti. Acesta se întreabă cum a reuşit Ştefan Ivan, fiul vicepreşedintelui Camerei Notarilor Ploieşti, Constantin Ivan, să obţină nota 9,40 la acest examen, în ciuda notelor mici obţinute la concursul susţinut la Institutul Naţional de Magistratură cu două luni mai devreme? De partea cealaltă, conducerea Camerei susţine că examenul s-a desfăşurat corect şi transparent, iar vicepreşedintele Ivan susţine că toate acuzaţiile aduse sunt nefondate, formulate probabil de un fost candidat foarte frustrat.

    PS: Constantin Ivan, fiind fiul vicepreşedintelui Ivan, ori a dat o şpagă foarte mică (se practică în interior – dacă ai rude notari, se subţiază considerabil şi şpaga!) ori a intrat gratis. Depinde de poziţia tatălui său raportată la cei care dau OK-ul!

  3. Solutii:
    1. eliminarea probelor orale de la orice concurs de angajare/numire in functie – acest tip de examinare reprezinta cel mai important factor de coruptie; proba orala poate INTOTDEAUNA schimba castigatorii functie de spaga/pile si nu releva sub nicio forma valoarea candidatului!!! In plus, este proba care face diferenta majora intre candidati (ultimul notat la scris poate ajunge primul admis dupa aceasta proba) si, cu toate ca este inregistrata video, NICIODATA NU POATE FI CONTESTATA!
    2. testele sa fie tip grila, cu variante de raspuns pentru a elimina orice subiectivism in aprecierea lucrarilor scrise; orice lucrare scrisa tip sinteza reprezinta un alt factor de coruptie intrucat se „apreciaza” subiectiv de catre comisie, factorul determinant fiind tot spaga/pila.
    3. comisiile de examinare sa fie neutre – membrii acestora sa fie angajati ai altor institutii decat cele in care se organizeaza concursul. Componenta comisiilor sa fie trasa la sorti si cunoscuta cu o zi inaintea examenelor!

  4. Procurorii DIICOT fac, miercuri, 14 oct.2015, percheziţii la Tribunalul Caraş-Severin, în biroul unui judecător suspectat că a primit 80.000 de euro pentru a admite cererile de intrare în faliment formulate de două societăţi comerciale, printre persoanele vizate fiind un notar şi un lichidator judiciar, scrie Mediafax.

    Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) arată, într-un comunicat de presă, că în acest caz este vizat un grup infracţional organizat suspectat de comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.

    Potrivit surselor citate, procurorii DIICOT fac percheziţii în acest caz doar la Tribunalul Caraş-Severin, din municipiul Reşiţa. Anchetatorii vor audia, miercuri, 13 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere. Printre cei care vor fi duşi la audieri sunt judecătorul Nicuşor Maldea, lichidatorul judiciar Ion Tudor, precum şi notarul Florica Dobre.
    Sursele judiciare au mai arătat că grupul infracţional ar fi fost constituit din 2009, de lichidatorul judiciar Ion Tudor, care ar fi atras în grup mai mulţi administratori de firme.
    Acţiunea a fost efectuată de procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu sprijinul BCCO Timişoara şi SCCO Caraş-Severin, precum şi cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii.

  5. Si la grefieri, in toamna lui 2015, s-a intrat cu spaga. Concursul a fost organizat la Curtea de Apel Bucuresti. Au fost 43,3 candidati pe loc la grefierii cu studii superioare, majoritatea concurentilor fiind picatii de la magistratura si totusi… notele au fost in proportie de 90% sub 5 (cinci)!!!!! Pentru nestiutori, cei care se pregatesc pentru magistratura invata enorm iar notele atat de mici obtinute la concursul pentru posturile de grefieri sunt tipatoare pentru oricare cunoscator!!!

    Promovatii au fost cei care au dat spaga cuvenita si, pentru a nu se intampla surpriza de la magistratura unde au intrat „outsiderii” – picati fara jena ulterior, dupa contestatii!!!!! – au notat in asa fel lucrarile incat sa nu se mai repete problema: note extrem de mici care, contestate fiind, n-ar fi putut „periclita” in niciun fel locul caldut, asigurat anterior de platitorii spagilor!

    Justitia este prima vinovata de haosul si coruptia din Romania iar faptul ca in sistem se intra EXCLUSIV CU SPAGA este dovada concreta a faptului ca sistemul, in integralitatea sa, este BOLNAV! Acelasi fenomen se intampla in toate ramurile justitiei: notariate, avocatura, criminalistica, experti etc. Peste tot se intra numai cu spaga sau cu pile. Aceasta „selectie” criminala introduce in sistem numai corupti si incompetenti, formand un mecanism ce va functiona numai pe santaj!!! In plus, un sistem construit din oameni corupti, santajabili si incompetenti nu poate presta servicii de calitate si nici nu poate revigora, indrepta, ordona, vindeca ceea ce este in putrefactie ori bolnav.

Opinia ta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s