4 comentarii la “Gruparea cămătarilor din Sibiu lucra mână în mână cu notarii şi o funcţionară de la OCPI

  1. Alt exemplu de „justitie” romaneasca:

    Procurorii anticorupţie au clasat acuzaţiile aduse lui Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, în dosarul „Microsoft”, printre care dare de mită şi cumpărare de influenţă, după ce aceştia au denunţat faptele pe care le-au comis.

  2. Planeta Moldova: Inculpatul nu a putut citi declarația dată polițistului, pentru că era analfabet

    Unul dintre inculpaţii dintr-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Focşani a decdlarat în faţa instanţei că este analfabet şi că, evident, nu a citit declaraţia transcrisă – pe care o dăduse verbal în faţa poliţistului. Ştia doar să semneze.

    Acesta, alături de un alt inculpat au susţinut în instanţă că sunt nevinovaţi şi că faptele le-au fost puse în sarcină fără probe. În acest context, reprezentantul părţii civile a solicitat totuşi schimbarea încadrării juridice pentru unul dintre inculpaţi, cerere combătută categoric de avocatul Daniel Dumbravă.

    Reprezentantul părţii vătămate a solicitat audierea organului de poliţie care a făcut cercetarea la faţa locului, întrucât acesta „a omis să consemneze anumite aspecte pe situaţia de fapt”. Acelaşi reprezentant a solicitat totodată şi schimbarea încadrării juridice pentru unul din inculpaţi, din tăinuire în complicitate la furt calificat, solicitări combătute însă de avocatul părţii.

    „Apreciem că nu se impune audierea organului de poliţie. Cât priveşte schimbarea încadrării juridice, nici aceasta nu se impune. Nici infracţiunea de tăinuire nu este dovedită, cu atât mai puţin cea de complicitate. Bunurile nu au fost găsite asupra inculpatei, ci peste drum de casa acesteia. Infracţiunea de tăinuire presupune primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte penale”, a remarcat avocatul Daniel Dumbravă.

  3. Mesajul Laurei Vicol pe facebook:

    1. Nu am fost arestata, am fost reținută.
    2. Constat (cu gust amar) ca înverșunarea, răutatea și mai ales ipocrizia au atins cote alarmante pentru ceea ce numesc eu partea umana în orice tip de profesie, titlu, calitate..
    3. Purtați o pereche de cătușe o ora, nu 24, stați într-o camera de 9mp o ora, nu 24, stați izolați de ceea ce iubiți o ora, nu 24, și după aceea judecati-ma, deși nu aveți acest drept.
    4. Îmi cer scuze ca sunt OM.
    5. Mulțumesc tuturor celor care au fost, sunt și vor fi lângă mine.
    6. Mulțumesc celor care au dat, dau și vor da în mine: poate reușesc sa ma facă sa înțeleg ca în ziua de azi sa fii om e un lux pe care nu multi și-l pot permite.
    7. Sănătate și libertate va doresc tuturor. Restul e cancan..

  4. Avocatul lui Mircea Basescu – George Cristea – este tot de la Bota.
    Pe asta nu-l inhata DNA-ul???
    Sau la clanul Basescu e permis, la altii nu?

Opinia ta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s