9 comentarii la “Laura Voicu, avocata Alinei Bica, a fost reţinută pentru că a împuternicit un avocat de la UNBR-Bota! Avocatul Learciu este considerat aprioric infractor deşi face parte dintr-o Uniune înfiinţată LEGAL!

  1. 19 martie 2015
    Nr. 542/VIII/3

    COMUNICAT DNA

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 martie 2015, a inculpatei VOICU LAURA CĂTĂLINA, avocat în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și instigare la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități.

    De asemenea, s-a dispus urmărirea penală față de LEARCIU NICULAE, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități.

    În ordonanțele de reținere, respectiv de efectuare a urmăririi penale și punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

    Avocatul Voicu Laura-Cătălina, apărător ales al inculpatei Deaconu Georgia Ioana, arestată preventiv în dosarul nr. 189/P/2012 al Secției de combatere a corupției din cadrul DNA, cunoscând faptul că suspectul Learciu Niculae nu deține calitatea de avocat, fiind înscris în așa numitul „Barou constituțional”, l-a desemnat pe acesta să participe la activități de urmărire penală ce urmau a se desfășura la sediul DNA în dosarul nr. 189/P/2012, precum și, în repetate rânduri, în alte cauze aflate pe rolul DNA.
    Din dispoziția inculpatei Voicu Laura-Cătălina, Learciu Niculae a exercitat și alte activități ce țin de profesia de avocat, prezentându-se la termene de grefă în Serviciul de reținere și arestare preventivă unde a acordat asistență juridică mai multor clienți ai acesteia.
    În acest mod, cu referire la dosarul 189/P/2012, Voicu Laura-Cătălina a creat condițiile necesare pentru tergiversarea urmăririi penale, prin punerea procurorilor în situația de a proceda la refacerea actelor de urmărire efectuate cu inculpata din dosarul respectiv, lipsită de asistență juridică.
    Prin prezentarea lui Learciu Niculae ca avocat, Voicu Laura-Cătălina a urmărit și posibila înlăturare a unor probe care ar fi putut fi valorificate în urma desigilării sacilor în care acestea se aflau, întrucât această operație nu ar mai fi putut fi refăcută, iar lipsa apărării inculpatei arestate ar fi atras nelegalitatea obținerii lor, cu consecința imposibilității utilizării acestora ca mijloace de probă în cauza nr. 189/P/2012 a DNA. Inculpatei Voicu Laura-Cătălina și suspectului Learciu Niculae li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală.

    Inculpata VOICU LAURA CĂTĂLINA urmează a fi prezentată, la data de 20 martie 2015, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, la Curtea de Apel București.

    Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

  2. Laura Voicu a fost pusa sub control judiciar. Dupa iesirea din arest a avut o intervenție telefonică la România TV, în emisiunea „Ediția de seară”, unde a făcut primele declarații după tot ce s-a întâmplat.

    „Nu am voie să comentez nimic din ce s-a întâmplat. Am voie doar să profesez, iar acest lucru mă bucură foarte mult pentru că am fost și sunt avocată”, a zis Laura Voicu.

    „După ce mi se va judeca contestația, voi veni la dumneavoastră, domnule Ciutacu, în emisiune”, a mai spus avocata Alinei Bica.

    Întrebată de Victor Ciutacu dacă este optimistă în ceea ce privește contestația, Laura Voicu a zis: „După 24 de ore de pușcărie și refuz de hrană, credeți-mă că nici eu nu mai știu cum sunt”.

    „Nu am nimerit cu Elena Udrea în celulă. Doamne ferește. Exclus! Astăzi, prietenii mei avocați au vrut să mă scoată la grefă și nu au putut întrucât era scoasă doamna Udrea. Se pare că nu am voie să comunic cu Elena Udrea, deși nu înțeleg de ce. Nu ne cunoaștem, nu avem dosare comune. Nu avem nimic”, a adăugat avocata.

    „Am stat în celulă cu trei doamne extraordinare. Cu dumnealor… timpul a trecut foarte repede. Nu am dormit deloc în aceste ore. (…) Nu am vorbit nici cu Alina Bica. Am respectat reținerea și asta este tot”, a punctat Laura Voicu.

    În încheiere, avocata Alinei Bica a zis: „Voi fi la fel de vocală în continuare indiferent de soluția care va fi luată pe contestație. Sunt un avocat care crede în clienții săi. Oricum sunt siderată de absolut tot ce s-a întâmplat.”

    Laura Voicu, avocata fostei şefe a DIICOT Alina Bica, va fi cercetată în libertate, au decis magistraţii ICCJ respingând astfel propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile cerută de procurorii DNA.

  3. Din probele administrate în cauză a reieșit că la data de 19 martie 2015, în jurul orelor 11, la sediul Direcției Naționale Anticorupție s-a prezentat Niculae Learciu care a prezentat împuternicirea avocaţială nr. 2245181/2015 din aceeaşi dată, prin care avocatul titular Laura Voicu, apărător al numitei Ioana Georgia Deaconu – vicepreședintele asociației ”Tineri pentru viitor” cercetată pentru mai multe infracțiuni în legătură cu administrarea unor fonduri europene obținute pe diverse programe – care a înmânat procurorului împuternicirea avocațială și o legitimație denumită „Carte de identitate pentru avocat” seria …. X 3 având următoarele inscripții: Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul București, în partea stângă o siglă a UNBR conținând în centru o carte descrisă în interiorul căreia este scris pe fiecare parte cuvântul LEX, iar în partea dreaptă o siglă a Baroului București. În partea de jos a legitimației care are formatul unui card bancar se află numele titularului, Niculae Learciu. Pe verso sunt înscrise date referitoare la nr. dosarului de avocat, CNP-ul titularului, sediul profesional principal, data înscrierii în barou, data definitivării în profesie.

  4. Sub masca anticoruptiei se ascunde un stat opresiv!

    Un protest din partea forurilor de conducere ale profesiei este imperativ. Anticoruptia este una, si este cuvenita si apreciata, iar dreptul la aparare si profesia avocatului este alta. Anticoruptia nu poate justifica niciun abuz, iar modalitatea de abordare din partea DNA reprezinta un abuz fara margini! O vadita actiune la intimidare si descurajare.

  5. Asociatia pentru Dialog si Solidaritate a Avocatilor se solidarizeaza cu avocata Laura Voicu: “Apreciem ca masurile luate si propuse fata de colega noastra Laura Voicu sunt disproportionate si aplicate in mod excesiv, cu o miza pe care o intuim a fi de intimidare si presiune… Ne exprimam ingrijorarea fata de marginalizarea profesiei de avocat din cauza practicilor excesive ale procurorilor”

  6. Mesajul avocatei Laura Voicu pe facebook:

    “Sa-ti fie rusine domnule decan al Baroului Bucuresti!

    Toti avocatii care m-au sustinut, pentru ca solidaritatea nu este perimata (cel putin la cei care au verticalitate si sistem de valori) vor fi cercetati de BB pentru ajutorul dat. Pentru faptul ca au fost langa mine in timp ce eram plimbata cu catuse la maini. Pentru ca mi-au aratat ca imi pot lipi lumea sparta in bucati de catre cei care vor sa imi inchida gura! In timp ce preocuparea ‘colegilor’ mei era sa ma condamne fara sa stie despre ce este vorba. Maine am contestatia DNA. In continuare se vrea arestarea mea. Fac un apel catre toti colegii mei care mi-au fost alaturi in cel mai negru cosmar al vietii mele, sa nu vina maine. Imi este teama pentru ei, pentru familiile lor, pentru ceea ce iubesc. Respect tot ceea ce-au facut pentru mine si le multumesc din tot sufletul ca mi-au dat o gura de aer atunci cand totul era prabusit in jurul meu. Dar nu vreau ca din cauza mea sa li se intample lucruri, pornite, culmea, din partea celor care ar fi trebuit sa fie langa mine! Salut si sustin candidatura lui Daniel Fenechiu si sper sa se schimbe ceva. Si inca ceva, domnule decan, nu am invatat pozitia ghiocel si nici nu am de gand sa o fac. Nici macar dupa 24 de ore de puscarie”.

  7. Laura Voicu, pentru a scapa de un nou abuz care ar putea veni din partea unor colegi avocati, si-a depus cerere de intrare in Baroul Iasi. Avocatul, pentru cine nu stia, a ajuns in sala de judecata o cantitate neglijabila care poate fi calcata in picioare de orice procuror care se obrazniceste sa se creada mai presus decat instanta.

    Avocatii care au venit in sala sa o sustina pe Laura Voicu au fost amenintati pe fata de procuroarea DNA de sedinta Monica Liana Constantinescu, care din cate am auzit este si procuroarea de caz: “Atentie, eu sunt procuror DNA”. Asa, si? Cu ce este mai presus aceasta decat un procuror de la alt parchet? Cine ii da dreptul sa ameninte in asa hal niste avocati? Speram ca avocatii care au asistat la acest moment sa depuna o plangere impotriva acestei procuroare de la DNA, caci nu ne asteptam ca sefii ei sau CSM sa reactioneze, declara avocatii siderati de cele intamplate in sedinta.

  8. Avocata Laura Voicu, aparatoarea Alinei Bica, va fi anchetata in libertate in dosarul in care este acuzata de favorizarea faptuitorului si instigare la exercitarea fara drept a profesiei de avocat. Decizia a fost luata, miercuri 25 martie 2015, de judecatorul Horia Valentin Selaru de la Inalta Curte. Practic, Selaru a respins contestatia DNA fata de hotararea Curtii de Apel Bucuresti din 20 martie 2015, prin care s-a respins cererea procurorilor de arestare a Laurei Voicu.

  9. Retinerea avocatei Laura Voicu pentru angajarea unui avocat din UNBR-Bota este un abuz certificat de ICCJ. Dovada sta in solutia ICCJ data in cazul unui avocat din UNBR-Bota trimis in judecata chiar de DNA pentru asa-zisa practicare fara drept a profesiei de avocat. Verdictul a fost achitare, iar DNA stia de solutie la momentul retinerii avocatei Voicu. Lumeajustitiei.ro cere deschiderea unui dosar de represiune nedreapta pe numele procuroarei Liana Constantinescu.

Opinia ta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s