Un comentariu la “Aocata Doina Scutea, decanul Baroului Alba, a fost arestata pentru 29 de zile, pentru trafic de influenta

  1. Decanul Baroului Bucuresti, Ilie Iordachescu, unul din aparatorii avocatei Scutea, „Este o cruciada impotriva avocatilor, treaba noastra, a avocatilor, este sa intermediem. Nu exista trafic de influenta in acest caz. Interceptarile in acest dosar, singurele asa-zise probe pe care procurorii sustin ca le au, sunt facute cu incalcare legii, sunt facute inainte de inceperea urmaririi penale. Clienta mea nu a facut altceva decat sa aiba o relatie strict profesionala cu inculpatul Bogin, a avut un contract de asistenta juridica, care urma sa se incheie. Cei doi au purtat discutii pentru angajare, contractul de asistenta juridica poate fi in prima faza unul verbal, de abia de apoi poate fi scris”. Avocatul a explicat si acuzatia care i se aduce clientei sale, in relatie cu ceilalti inculpati, sustinand ca Doinei Scutea i se imputa ca i-ar fi promis lui Bogin ca va interveni pe langa o judecatoare al carei sot era avocat si prieten cu Scutea, pentru ca aceasta sa il repuna pe Bogin in functie la Directia Finantelor Publice. In schimbul interventiei sale, lui Scutea ar fi trebuit sa i se accepte o cerere de compensare, depusa oficial in data de 3 iunie 2010. Iordachescu a sustinut ca nu se poate ca gradul de rudenie dintre avocatul Marius Costinas, audiat ca martor in acest dosar si magistratul care judeca dosarul privind litigiul de munca nu poate fi o proba impotriva lui Scutea. Mai mult, Iordachescu a spus ca nu s-a justificat nici scopul arestarii, nici nu s-au analizat de catre judecatorul fondului, masurile alternative, in afara de arestarea preventiva.

    Toti avocatii din zona Alba-Hunedoara, care au intrat in acest caz pentru a o apara pe Scutea au sustinut ca in justitia din Alba s-au lansat zvonuri potrivit carora in acest caz urma sa fie audiata o judecatoare, motiv pentru care magistratii au fost speriati. Instanta suprema a ramas in pronuntare in acest dosar.

    Aparatorul lui Vulpe: “Sefa DNA Alba este nasa doamnei Scutea. Putea macar sa se abtina”

    Unul dintre aparatorii lui Vasile Vulpe, fost ofiter SIE a sustinut ca judecatorul fondului a dat copy-paste din propunerea de arestare a procurorului. Mai mult, acesta a sustinut ca multi avocati din cei care au dorit sa intre in acest dosar au primit brusc calitatea de martor. In plus, acesta a declarat ca Liliana Boer, procurorul sef al DNA Alba este nasa Doinei Scutea, ca atare, ar fi trebuit ca un alt serviciu teritorial al Directiei sa intocmeasca acest dosar. De asemenea, avocatul a spus ca Vasile Vulpe nu s-a folosit niciodata de fosta sa calitate, de ofiter activ SIE, dar a fost inculpat in cauza numai pentru ca este in acelasi birou cu Alexandru Duca, care nu a facut altceva decat sa ii recomande lui Bogin un avocat pe comercial. “Noi toti putem fi acuzati de cumparare sau vanzare sau de trafic de influenta, pentru ca si eu am fost recomandat pentru a intra in acest caz. Asta inseamna ca s-a comis o infractiune?” Avocatul a explicat faptul ca principalul martor al acuzarii, Luca Anversa a fost acuzat de santaj de procurorii DIICOT, in sensul ca cerea diverse sume de bani de la oameni de afaceri, amenintandu-i cu coktailuri Molotov. De asemenea, avocatul a sustinut ca Anversa a dat doua declaratii, una in prezenta avocatului, in care a sustinut ca intre firma sa si cea de consultanta detinuta de Duca a fost incheiat un contract de consultanta, motiv pentru care ii era dator lui Duca cu o suma de bani. In cea de-a doua declaratie, insa, data fara avocat, Luca Anversa si-a nuantat declaratia initiala si l-a acuzat pe Duca ca i-a cerut bani in mod injust, fiind de acord sa poarte tehnica si sa provoace discutii de natura penala cu inculpatii. In fapt, valoarea contractului era de 100.000 de euro, iar suma imputata lui Duca de procurori a fost de numai 10.000 de euro, a conchis avocatul.

Opinia ta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s