5 comentarii la “Cea mai mare pensie din Europa o plateste Romania unui ex-judecator: 8.600 euro

  1. O braşoveancă a câştigat la CEDO „dreptul la viaţă”.

    Procesul de la CEDO s-a finalizat în luna mai 2009. Statul trebuie să-i plateasca daune morale în valoare de 15.000 de euro şi 500 de euro cheltuieli de judecată.
    În ziua aceea mi s-a făcut dreptate. Chiar dacă suntem un fulg de nea în faţa furtunii am simţit că se aplică legea şi pentru noi. Oricum, pe mama nu o mai poate aduce nimeni înapoi…“, a adaugat, cu tristeţe, Anca Voiculescu.

    Statul nu mi-a dat dreptul la un proces penal corect, astfel încât a fost penalizat, până la urmă. Practic, asta este cea mai mare realizare din viaţa mea. Acum sunt mult mai liniştită şi îmi urmez cursul vieţii normal“, a mai spus Anca Voiculescu.

  2. cumpararea puterii judecatoresti de puterea politica(gasca care se imbogateste) se vede,se simte in salile unde suntem marea parte nedreptati,procurorii dau niste explicatii care-l uimesc si pe dumnezeu si prospera doar din salariu ?coruptia generalizata creaza sisteme fara logica iar legile nu mai au nici o valoare si in completare, acestea se schimba de la o zi la alta pentru ca puterea judecatoresca sa se desfasoare pe teren alunecos.”munca”pentru realizarea haosului trebuie rasplatita.

  3. Snake si asta-i numai inceputul,ce mai se aude cu cazul castigat de Romania la Haga in fata Ucrainei,platforma o exploateaza rusii,o seara frumoasa !
    p.s.ai o dedicatie muzicala.

  4. @ un oarecare

    da, aveti dreptate. la suprafata este un circ expus prostimii iar pe sub masa se joaca miuta. nu pierde nimeni. toti castiga. in defavoarea poporului care a fost adus la sapa de lemn.

Opinia ta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s