3 comentarii la “Judecatorii de la CCR nu aveau dreptul legal de a examina din oficiu articole asupra carora nu au fost sesizati in cauza ANI!

  1. Daca politicienii nu ar fi fost obligati sa-si faca publice averile, alegatorii nu ar mai fi aflat, în ultimii ani, nici de milionul de dolari mostenit de Adrian Nastase, nici de sporirea spectaculoasa a avutiei unor demnitari.

    Decizia Curtii Constitutionale privind Legea Agentiei Nationale de Integritate nu a lovit doar în activitatea inspectorilor care verificau averile a peste 100 de parlamentari, fosti si actuali ministri, presedinti de consilii judetene si primari. Decizia CCR a afectat si declaratiile de avere, care nu mai pot fi publicate pe internet pe motiv ca ar „nesocoti dreptul la respectul si ocrotirea vietii private”. Totusi, gratie acestor declaratii de avere publicul a putut afla multe din dedesubturile activitatii unor politicieni. România libera va propune un scurt inventar al acestora.

    Declaratia de avere a aratat, de pilda, în decembrie 2005, ca fostul premier Adrian Nastase mostenise imobile, bijuterii si sume de bani în valoare totala de circa 1 milion de dolari. Odata ridicate primele semne de întrebare fata de uriasa mostenire, presa avea sa dezvaluie ca generoasa „matusa Tamara” era o batrâna de 97 de ani, care traia într-un bloc modest si avea o pensie de doar 4 milioane de lei vechi. Treptat, au iesit la lumina si alte persoane implicate în poveste, precum Alexandru Bittner, Ioan Melinescu sau Ristea Priboi, iar fostul premier PSD avea sa piarda functia de presedinte al Camerei si sa se aleaga cu un dosar la DNA, în care este acuzat de luare de mita. Judecarea dosarului a fost suspendata în martie anul acesta de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie, fiind sesizata Curtea Constitutionala.

    Bani pentru chirie, desi detin mai multe case

    Tot cu ajutorul declaratiilor de avere s-a putut vedea ca unii parlamentari încasau bani pentru chirie desi detineau proprietati frumoase. Concret, în 2007, a iesit la iveala ca 22 din cei 118 „alesi” care solicitasera lunar circa 2.500 de lei pentru plata chiriei detineau proprietati în Bucuresti sau în zona limitrofa Capitalei. Printre acestia se aflau si actualul ministru al Apararii, Gabriel Oprea, si fostul ministru PSD al Muncii Marian Sârbu. În urma scandalului izbucnit, unii dintre cei vizati au returnat banii Parlamentului, altii i-au donat.

    Tot în cazul lui Marian Sârbu, trecut între timp în tabara independentilor, declaratiile de avere au aratat cum a reusit sa ajunga, în 14 ani, de la o avere „zero” la una alcatuita din cinci case (din care doua vile si doua case de vacanta), trei masini, conturi de peste 110.000 de euro, plasamente si bijuterii de alte câteva zeci de mii de euro. Toate acestea din salariul de secretar de stat, parlamentar sau ministru, dupa caz. Declaratiile de avere ale sale si ale fostei sotii au relevat si noua strategie aplicata de unii politicieni: un divort fictiv pentru a ascunde parti din avere si pentru a scapa de justificarea lor.

    Tot la categoria „manevre pentru ascunderea averii”, s-a încadrat si Mircea Geoana. În urma cu patru ani, acesta a cumparat de la un var al sotiei un teren în Bucuresti de aproape un hectar, cu un pret de 33 de ori mai mic decât pretul pietei. Mai precis, sotii Geoana au încheiat un contract de vânzare-cumparare cu Ovidiu Barba, verisorul Mihaelei, în valoare de 48.300 de euro. Terenul situat în sectorul 1 al Capitalei avea o valoare reala estimata de aproape 1,6 milioane de euro. Pe-atunci presedinte al PSD, partid lovit crunt la imagine de scandalul „matusii Tamara”, Geoana a reziliat contractul la fix o zi dupa autosuspendarea lui Adrian Nastase din functia de presedinte executiv al formatiunii. Ulterior, Geoana a negat ca terenul a fost vreodata proprietatea familiei sale, cu toate ca presa centrala a prezentat acte doveditoare în acest sens.

    Ascensiunea sotiilor si rudelor demnitarilor

    Publicarea declaratiilor de avere a înlesnit jurnalistilor si cetatenilor si aflarea secretului ascensiunii fulminante a unor sotii de demnitari sau a rudelor acestora. Pe lânga sotia lui Marian Sârbu, angajata la Casa Nationala de Pensii aflata în subordinea ministerului pe care-l conducea atunci chiar Marian Sârbu, s-a putut afla, de pilda, si de sotia fostului si actualului ministru de Interne, Vasile Blaga (PDL). Concret, Violett Blaga a ajuns la conducerea Directiei Juridice si de Control din Ministerul Educatiei si Cercetarii la finalul unui concurs în care nu a avut contracandidat. Aceeasi schema s-a conturat si în cazul parlamentarilor care si-au angajat sotiile, copiii sau nepoatele la cabinetele din teritoriu si nu numai. Astfel, sotiile a 130 de deputati si 50 de senatori din actuala legislatura sunt angajate la stat. De exemplu, jumatatea deputatului PDL de Timis Iosif Stefan Dragulescu este directoare si membru în Consiliul de Administratie al ISIM Timisoara, în timp ce sotia deputatului de Brasov Gheorghe Ialomiteanu, Liliana, este membra în consiliile a patru societati REMAT. Si doamnele din Parlamentul României se pot lauda cu soti care încaseaza sume frumusele de la stat. Este cazul senatoarei Lia Olguta Vasilescu, secretar executiv al PSD. Sotul acesteia, Ovidiu Razvan Wlassopol, îsi îngroasa anual conturile cu 125.000 de lei din serviciile de consiliere prestate la Comisia Nationala de Valori Mobiliare. Daca nu sunt angajati la stat, sotii demnitarilor lucreaza în companii private care fac afaceri cu statul. Spre exemplu, sotul deputatului PDL Sulfina Barbu a încasat, potrivit declaratiei de avere, 150.000 de lei din drepturi intelectuale de la KVB Economic. Firma în cauza este detinuta de Sulfina Barbu în asociere cu seful Garzii de Mediu, Silvian Ionescu (PDL).

    Sursa: Romania Libera

  2. Snake,dar angajamentul acesta l-a facut Basescu&Macovei in fata UE,iar aceasta lege ANI trebuia sa fie data conform Constitutiei,DAR BASESCU IN „NEBUNIA „lui ca a mai gasit o „arma”de lupta impotriva celor 322 de parlamentari care l-au suspendat,a fost de acord cu DECIZIILE FAVORABILE date de CCR,in favoarea sa,IAR ACUM cand CCR a declarat NECONSTITUTIONALA aceasta lege ANI, I-O SARIT MUSTARUL LUI BASESCU si a gasit 7 judecatori de la CCR care sunt verificati de ANI.
    ATUNCI CAND CCR ii dadea DECIZII FAVORABILE NU STIA???,EU cred ca STIA.
    AR TREBUI SA-SI DEA DEMISIA .

  3. @ octav

    eu privesc situatia obiectiv: ANI trebuia sa existe ca institutie de control si neinregimentata politic. era nevoie de neutralitate, profesionalism, competenta si eficienta. NU s-a dorit asta. s-a dorit manipulare, executare ordine, comenzi asa cum se procedeaza in toate institutiile statului! pana la urma au pus-o pe butuci. dar cine? taman cei care… erau verificati de ANI! pana si judecatorul se abtine sa dea verdicte atunci cand se afla in conflict cu o parte, iata insa ca nu acelasi lucru se intampla la „minunata” si extrem de politizata Curte „constitutionala”!

    in forma in care urmeaza sa functioneze ANI, eficienta este ZERO! s-ar cheltui inutil bani de la buget pentru o institutie care nu-si mai are rostul! asta este clar. dar… asa cum se intampla de atatia ani in Romania, guvernantii nostri creaza institutii europene cu atributii … romanesti! adica, trag o bifa la recomandarea UE insa practic institutia respectiva n-are nici o legatura cu „surioara” ei din uniune! asta inseamna MAFIE!

Opinia ta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s